Tren cu 50 de pasageri, blocat în nămeţi

Intervenţii dramatice din cauza viscolului. Un tren cu 50 de călători a rămas blocat în Tulcea din cauza zăpezii foarte mari. De asemenea, zeci de maşini s-au împotmolit în nămeţi în judeţ, iar misiunea de salvare a fost extrem de dificilă. La Buzău, o dubă cu deţinuţi a derapat şi a ajuns într-un şanţ.

19 ian. 2018, 06:19
Tren cu 50 de pasageri, blocat în nămeţi

Trenul de pe ruta Constanţa-Tulcea a rămas blocat în nămeţi. La faţa locului a fost trimisă o locomotivă pentru a debloca trenul cu 50 de oameni, însă zăpada era prea mare. Astfel, locomotiva a transportat jumătate din pasageri iar ulterior s-a întors după restul oamenilor. În tot acest timp, trenul blocat avea căldură şi lumină.

Vezi şi: ŞCOLI INCHISE şi vineri. Anunţul oficial de la Ministerul Educaţiei. Lista unităţilor unde nu se fac ore

Tot în Tulcea maşinile au rămas în nămeţii foarte înaţi. Au intervenit pompierii, însă operaţiunile au durat foarte mult din cauza viscolului.

La Buzău o dubă care transporta deţinuţi a fost implicată într-un accident. Duba a derapat pe drumul acoperit de polei şi zăpadă iar maşina a derapat şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Vezi şi: Opt drumuri judeţene închise vineri dimineaţă. Cum se circulă în zonele afectate de zăpezi