TRENURI ÎNTÂRZIATE pe rutele Bucureşti-Constanţa şi Titu-Goleşti după ce au fost FURATE mai multe cabluri şi componente

Traficul feroviar este afectat, luni, între Lehliu – Săruleşti, pe Magistrala Bucureşti-Constanţa, şi între Călineşti – Goleşti, tronsonul Titu-Goleşti, după ce au fost furate mai multe componente şi a fost tăiat cablul de alimentare a instalaţiei de dirijare a traficului. Circulaţia este dirijată de către personalul feroviar prin comandă telefonică, dar trenurile vor acumula întârzieri de 10 – 20 de minute pe tronsponul respectiv.

RomaniaTV.net
06 nov. 2017, 09:54
TRENURI ÎNTÂRZIATE pe rutele Bucureşti-Constanţa şi Titu-Goleşti după ce au fost FURATE mai multe cabluri şi componente

CFR SA anunţă că circulaţia feroviară pe relaţiile Lehliu – Săruleşti (Magistrala Bucureşti-Constanţa) şi Călineşti – Goleşti (tronsonul Titu-Goleşti) se desfăşoară, luni, în condiţii speciale, de tip cale liberă, sub atenta supraveghere a personalului feroviar care dirijează traficul pe bază de comandă telefonică.

„Măsura a fost impusă după ce persoane necunoscute au tăiat cablul de alimentare a instalaţiei de dirijare a traficului între Călineşti – Goleşti, în vederea sustragerii, iar între Lehliu şi Săruleşti au furat 50 de relee, după ce au devastat dulapurile instalaţiilor de dirijare”, precizează CFR SA.

Până la înlocuirea componentelor sustrase şi remedierea deranjamentelor tehnice produse la instalaţiile de dirijare a traficului, trenurile înscrise în circulaţie pe cele două segmente de cale ferată vor acumula întârzieri în graficul de circulaţie de 10-20 de minute pe porţiunea afectată, întârzieri care modifică implicit şi ora de sosire la destinaţie.

Echipele de intervenţii ale CFR se află pe teren pentru înlocuirea componentelor feroviare sustrase şi remedierea defecţiunilor survenite la instalaţiile de dirijare a traficului, în urma savârşirii acestor acţiuni infracţionale.

Reprezentanţii companiei reamintesc faptul că achiţionarea materialelor feroase şi neferoase utilizate în activitatea feroviară este interzisă şi constituie contravenţie sancţionată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei, potrivit OUG 31/2011, iar cei care vor săvârşi această contravenţie vor achita, pe lângă amenda contravenţională şi un tarif cu titlu de tarif de despăgubire, în cuantum egal cu valoarea elementelor feroviare în cauză şi a manoperei aferente.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de aceste acţiuni infracţionale care afectează grav traficul feroviar.