Triplă explozie la Kabul, printre victime se află şi un jurnalist

Trei explozii consecutive au lovit, duminică dimineaţă, un autobuz în Kabul, apoi pe membrii serviciului de salvare care au ajuns la faţa locului, ucigând o persoană şi rănind 17 între care un jurnalist afgan, au indicat autorităţile, citate de AFP.

RomaniaTV.net
02 iun. 2019, 10:10
Triplă explozie la Kabul, printre victime se află şi un jurnalist

Atentate în serie în Afganistan. „La ora 7.50 (3.20 GMT) a avut loc prima explozie a unei bombe magnetice plasate sub un autobuz ce transporta oficiali de la Universitatea din Kabul”, a declarat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

„Un moment mai târziu, alte două bombe artizanale au explodat în aceeaşi zonă”, în timp ce forţele de securitate şi serviciile de salvare au ajuns la faţa locului.

Atentatele nu au fost revendicate imediat. Potrivit lui Rahimi, cel puţin un civil a fost ucis şi 17 persoane au fost rănite, între care cinci membri ai forţelor de securitate şi un jurnalist care s-a grăbit să ajungă la locul primei explozii. 

Purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii, Wahidullah Mayar, a raportat un bilanţ identic, precizând că patru femei se află printre răniţi. 

Potrivit imaginilor difuzate pe reţelel de socializare, jurnalistul a fost rănit la picior. 

Nouă jurnalişti au fost ucişi în aprilie 2018 la Kabul, în timpul unei a doua explozii care a avut loc după ce aceştia au ajuns la locul primului atentat. Printre ei s-a aflat şi Shah Marai, şeful secţiei foto pentru AFP Afganistan.         

Numeroase atacuri au vizat capitala afgană în ultimele zile.                

Vineri, patru civili afgani au fost ucişi şi patru soldaţi americani au fost răniţi uşor într-o explozie a unei maşini-capcană revendicată de talibani care vizau un convoi militar. 

Joi, un atentat-sinucigaş revendicat de gruparea jihadistă Stat islamic în faţa unei şcoli militare din Kabul a ucis cel puţin şase persoane.               

Emisarul american pentru pace în Afganistan, Zalmay Khalilzad, este aşteptat în regiune pentru a încerca să ajungă la un acord de pace cu talibanii pe care îi va întâlni în Qatar.