Trupa Taxi a retras de pe Youtube clipul piesei „Despre smerenie”

Trupa Taxi a anunţat, miercuri, pe pagina oficială de Facebook că respectă decizia folcloristului Grigore Leşe care apare în videoclipul "Despre smerenie", şi că retrage clipul de pe Youtube în care apare rapsodul, urmând ca o nouă variantă a filmuleţului, fără Leşe, să apară după Paşte.

13 apr. 2016, 12:48
Trupa Taxi a retras de pe Youtube clipul piesei „Despre smerenie”

Într-o notă de presă publicată pe contul de Facebook al formaţiei Taxi, trupa mai menţionează că acest gest nu este unul de „retragere” sau „răzgăndire”, ci unul de respect faţă de decizia retragerii lui Grigore Leşe. De asemenea, trupa Taxi îşi susţine în continuare credinţa în melodia „Despre smerenie” punctând că va reveni cu noua variantă a videoclipului.

Respectăm decizia domnului Grigore Leşe de a se retrage din videoclipul „Despre smerenie”. Drept pentru care retragem videoclipul de pe YouTube. Vom reveni – după Paşte – cu o variantă în care domnul Leşe nu va mai fi inclus. Dorim să vă asigurăm că nu ne retragem, nu ne răzgândim. Credem cu tărie în „Despre smerenie” şi vom reveni – cu siguranţă – cu noua variantă a videoclipului. Vă mulţumim!”, a motivat formaţia pe pagina oficială de Facebook.

Citeşte şi Videoclipul controversat al trupei Taxi a crescut donaţiile pentru Catedrala Neamului

Maestrul Grigore Leșe a explicat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că a filmat cu drag și s-a retras tot cu drag. „Am fost și am filmat clipul cu drag, am renunțat la clip tot cu drag. Nu mai am ce comenta, s-a comentat prea mult. Dacă am fi scris o simfonie în România, nu s-ar fi comentat atâta. Trebuie să fim serioși. S-a vrut ceva, am înțeles ceva, fiecare a luat din clip ce a vrut. Eu nu sunt nici teolog, nici politician, să comentez despre Catedrală, despre ierarhi. Eu m-am dus cu tot dragul. Când am văzut despre ce este vorba, am decis să mă retrag. Cred că toată povestea asta cu actul artistic al lui Dan Teodorescu poate să meargă înainte și fără Grigore Leșe”, a explicat artistul.

Trupa Taxi a lansat pe 7 aprilie un videoclip despre smerenie, împreună cu „prieteni” faimoşi, adică mai multe celebrităţi din România. Melodia pledează pentru modestia creştină, în care vedetele repetă pe rând „Dumnezeu preferă lemnul si spaţiile mici”.

Melodia trupei Taxi a iscat nu doar discuţii şi dezbateri aprinse, aceasta a inflamat spiritele la propriu, un tânăr arzând în semn de protest cartea „Frumoasele străine” a lui Mircea Cărtărescu, scriitorul fiind criticat pentru apariţia sa în videoclip.