Trupul regelui Florin Cioabă va fi adus marţi în România

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi adus în ţară marţi, cu un avion de linie care va ateriza la Bucureşti, iar de acolo sicriul va fi transportat cu o maşină funerară la Sibiu, a declarat Daniel Cioabă, fiul cel mic al autointitulatului rege al romilor. Iniţial, familia anunţase că trupul va fi ridicat de la morga spitalului din Turcia luni, în jurul orei 15.00 şi adus în ţară în aceeaşi zi, însă datele problemei s-au schimbat, după ce conducerea spitalului a cerut achitarea facturii, înainte de eliberarea corpului.

19 aug. 2013, 10:32
Trupul regelui Florin Cioabă va fi adus marţi în România

Daniel Cioabă a declarat, luni seară, că sicriul cu trupul neînsufleţit al tatălui său va ajunge cu un avion de linie pe Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti, marţi, el neputând preciza însă ora.

Fiul cel mic al lui Florin Cioabă a mai spus că în Turcia toate formalităţile au fost rezolvate la spital, unde suma de plată a fost stabilită, în final, după negocieri „ca la piaţă”, la 22.000 de dolari şi 15.000 de euro, bani pe care familia i-a plătit deja.

„Fratele meu (Dorin Cioabă -n.r.) a rămas în Turcia şi vine mâine (marţi – n.r.) cu sicriul tatălui nostru, cu un avion de linie, pe Aeroportul Otopeni. De acolo va fi preluat cu o maşină funerară care îl va duce la Sibiu. Eu am ajuns în ţară şi am rezolvat totul aici, în Bucureşti, dar nu ştiu la ce oră vine avionul din Turcia. Totul acolo a fost rezolvat. Factura a fost de 22.000 de dolari şi 15.000 de euro. Dânşii, de la spital, au cerut şi astăzi 350.000 de dolari, dar când şi-au dat seama că nu au nicio bază pentru care să ceară această sumă, au mai redus-o, ajungând la factura aceasta”, a spus Daniel Cioabă, potrivit Mediafax.

Întrebat cum s-a negociat cu partea turcă astfel încât suma să fie redusă de la 350.000 de dolari la 22.000 de dolari şi 15.000 de euro, Daniel Cioabă a răspuns: „Ca la târg, ca la piaţă”.

Totdată, Daniel Cioabă a susţinut că reprezentanţii spitalului au cerut de la început bani mulţi, „inclusiv pentru pansamente”, şi au crescut treptat suma, până la 350.000 de dolari.

„Au venit prima dată şi au cerut 100 de lire turceşti, pentru pansamente. Ne-au adus 50 de lire turceşti rest. În a doua fază, ne-au spus că trebuie să facem o plată de 15.000 de lire turceşti, cam 30.000 de lei, în banii noştri. Am dat şi banii aceştia. Apoi, când au văzut că nu spunem «nu», m-au chemat în birou şi mi-au spus că şi-a revenit. Vă daţi seama, am fost cu toţii bucuroşi. De la spital, în birou, apoi, s-a prefăcut reprezentantul spitalului că i se face pielea ca de găină şi mi-au spus că ar mai trebui 95.000 de dolari. Normal, ce să zic? Era tatăl meu! Am spus că îi dăm! Apoi, suma a crescut la 150.000 de dolari. Apoi la 350.000 de dolari, ca să trăiască. Puneţi-vă în locul nostru! Ce aţi fi zis? Nu aţi fi dat totul? Am acceptat. Am zis că dăm tot pentru ca tata să trăiască”, a mai afirmat Daniel Cioabă.

Întrebat cum au explicat reprezentanţii spitalului suma de 350.000 de dolari, Daniel Cioabă a spus că s-au cerut 200.000 de dolari pentru intervenţia chirurgicală şi 150.000 de dolari pentru aparatul care nu a fost montat, în cele din urmă.

„Au spus că 200.000 de dolari costă intervenţia şi 150.000 aparatul. Dar ei nu i-au pus aparatul tatălui meu. Ei au spus că dacă e regele romilor are bani şi au vrut să le dăm bani. Au profitat de faptul că am fi dat orice numai să trăiască tata. E o hoţie totul. În magazine nu există preţuri şi în spital nu există tarife. Totul acolo e ca la târg”, a mai spus Daniel Cioabă.

Florin Cioabă a murit, duminică, la spitalul Akdeniz Universitesi din Antalya. Trupul său neînsufleţit va fi adus la Bucureşti, de unde va fi transportat apoi la Sibiu, unde vor avea loc funeraliile. Înainte de înmormântare, Florin Cioabă va fi privegheat trei nopţi în casa în care a locuit. La înmormântare se estimează că vor participa peste 100.000 de persoane. Cu toate acestea, fiul său cel mare, Dorin Cioabă, a declarat că funeraliile vor fi unele modeste şi că nu se pune problema de sicriu de aur de zeci de mii de euro, cum s-a speculat în presă.