Turcia ţine partea Qatar-ului. Parlamentul a ratificat două acorduri ce permit trimiterea de trupe în emirat şi antrenarea jandarmilor

Parlamentul turc a ratificat miercuri două acorduri care permit desfăşurarea de trupe în Qatar şi antrenarea forţelor de jandarmerie din emirat, votul având loc la câteva zile după ce cinci state arabe au întrerupt relaţiile cu Qatarul.

RomaniaTV.net
07 iun. 2017, 20:24
Turcia ţine partea Qatar-ului. Parlamentul a ratificat două acorduri ce permit trimiterea de trupe în emirat şi antrenarea jandarmilor

Acordul referitor la desfăşurarea de trupe pe teritoriul Qatarului pentru a perfecţiona armata şi a stimula cooperarea militară a fost semnat în aprilie 2016, la Doha. În termenii acestuia, armatele celor două state vor participa la exerciţii comune, demersul având drept scop contribuţia la pacea regională şi mondială, transmite Anadolu.

De asemenea, Jandarmeria turcă va putea antrena forţele de jandarmerie din Qatar, conform unui acord convenit între miniştrii de Interne ai celor două state în decembrie 2015.

Luni, cinci state arabe – Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Yemen – au întrerupt legăturile cu Qatarul, acuzând regimul de la Doha că susţine terorismul. Autorităţile din Qatar au respins acuzaţiile, calificând decizia ca „nejustificată”.