Turneul Regilor 2017. Patru campioni mondiali la şah vin săptămâna aceasta în România

Turneul Regilor 2017 se va disputa în perioada 26-28 noiembrie, la Mediaş şi va reuni la start nume importante ale şahului mondial.

21 nov. 2017, 15:45
Turneul Regilor 2017. Patru campioni mondiali la şah vin săptămâna aceasta în România

Turneul Regilor 2017. În competiţia masculină vor evolua: Sergei Karjakin (Rusia), cel care a fost aproape de a-l deposeda pe Magnus Carlsen de titlul suprem, în ultima finală mondială; Vassily Ivanchuk (Ucraina), campionul mondial în exercițiu la șah rapid; Wei Yi (China), care la numai 18 ani deține deja trei titluri de campion național al țării sale; Bogdan-Daniel Deac (România), devenit la doar 14 ani și 8 luni, cel mai tânăr mare maestru român din toate timpurile.
 
Turneul Regilor 2017. Participantele la turneul feminin sunt: Anna Muzychuk (Ucraina), campioană mondială din 2015; Pia Cramling (Suedia), dublă campioană europeană; Elisabeth Paehtz (Germania), numărul 1 al țării sale începând din 2004, multiplă campioană națională la șah rapid și blitz; Corina Peptan (România), multiplă campioană europeană și mondială de juniori, obținînd anul acesta cel de-al 12-lea titlu de Campioană Națională a României.
 
Programul competiţiei:
 

26-27 noiembrie – Deschiderea festivă a turneului va avea loc la București, pe data de 24 noiembrie, în prezența fostului campion mondial Anatoly Karpov (Rusia).

28 noiembrie – la Medias, blitz și blitz șah rapid.
 
Turneul Regilor a fost introdus în anul 2010 în circuitul Grand slam, alături de turneele de la Nanjing China, Wijk aan Zee Olanda (început în 1938), Linares (început în 1978) și Bilbao Spania, (înaintea unor turnee similare din Federația Rusă, Anglia, SUA și Argentina).