UDMR acuză Guvernul că a cerut anularea deciziei privind Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack

UDMR a acuzat, joi, Guvernul României că a cerut Curţii Europene de Justiţie să anuleze decizia CE privind Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack, şi vrea explicaţii de la fostului premier Sorin Grindeanu, deoarece demersul lezează interesele a 50 de milioane de minoritari europeni.

RomaniaTV.net
17 aug. 2017, 15:30
UDMR acuză Guvernul că a cerut anularea deciziei privind Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack

Preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că Sorin Grindeanu ar fi fost cel care a semnat memorandumul prin care MAE a cerut atacarea în instanţă a Minority SafePack.

„Diplomaţia românească a început să lucreze. A apărut în Jurnalul Oficial al UE acţiunea introdusă în 28 iunie 2017 de către România împotriva Comisiei Europene prin care se solicită Curţii Europene de Justiţie anularea deciziei CE de înregistrare a iniţiativei cetăţeneşti Minority SafePack. Este un demers care lezează interesele a 50 de milioane de cetăţeni minoritari din Europa, inclusiv a comunităţii maghiare din România. Se pare că fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a semnat memorandumul prin care MAE a cerut atacarea în instanţă a Minority SafePack, dar nu ştim dacă a fost introdus în şedinţa de Guvern. Cerem explicaţii lui Grindeanu, să clarifice care au fost condiţiile legale prin care memorandumul a trecut prin Guvern”, a spus Porcsalmi.

Potrivit acestuia, demersul Guvernului României a fost primit cu „consternare” de UDMR în condiţiile în care, din discuţiile politice purtate între reprezentanţii UDMR şi cei ai Guvernului României, Sorin Grindeanu a dat asigurări că România nu va ataca în instanţă Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack.

„Vom avea întâlniri în perioada următoare cu partenerii politici, însă nu vom merge la Guvern cu mâna întinsă, cerând să-şi retragă iniţiativa. Vom avea discuţii politice cu coaliţia de guvernare PSD şi ALDE şi vrem să înţelegem cine a aprobat şi iniţiat memorandumul privind Minority SafePack”, a mai spus preşedintele executiv al UDMR.

Preşedintele Uniunii Federative a Minorităţilor Europene (FUEN), Vincze Lorant, a declarat la rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, că România este singura ţară care a întreprins acest demers în instanţă împotriva CE, fapt care duce la auto-izolarea ţării noastre pe plan european.

„Mi se pare hilar că România porneşte un proces împotriva Comisiei Europene. Mesajul României a fost clar: de a bloca pin orice mijloace această iniţiativă cetăţenească privind minorităţile”, a spus Vincze.

Comisia Europeană a înregistrat în 29 martie 2017 Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack iar în urma acestei decizii reprezentanţii minorităţilor naţionale trebuie să strângă un milion de semnături din cel puţin 7 state membre ale UE timp de un an, în baza cărora Comisia Europeană va elabora o directivă sau mai multe directive privind protecţia minorităţilor naţionale autohtone.

UDMR s-a angajat să strângă 250.000 de semnături din România.

Campania FUEN de strângere a unui milion de semnături a început, simbolic, la Castelul Banffy din comuna Bonţida, judeţul Cluj, în cadrul Congresului FUEN din luna mai.