Un astronaut a fotografiat erupţia vulcanului Etna de pe Staţia Spaţială Internaţională

Erupția unuia dintre cei mai activi vulcani din lume a fost surprinsă într-o fotografie spectaculoasă de un astronaut. În imaginea capturată de pe Stația Spațială Internațională (ISS), sâmbătă, de astronautul francez Thomas Pesquet din cadrul European Space Agency (ESA) se poate vedea cum lava coboară pe vulcanul Etna din Sicilia, relatează joi LiveScience.

RomaniaTV.net
23 mart. 2017, 17:40
Un astronaut a fotografiat erupţia vulcanului Etna de pe Staţia Spaţială Internaţională

„Vulcanul erupe în prezent și lava este vizibilă din spațiu, noaptea! (liniile roșii din stânga)”, a scris Pesquet marți (21 martie) pe Twitter, unde a postat imaginea. 

Erupția a fost fotografiată și de satelitul ESA Sentinel-2A, precum în imaginile capturate la 16 martie.

„Lava roșie incandescentă care curge din vulcanul Etna poate fi văzută clar în imaginea Sentinel-24”, au scris oficialii ESA în descrierea imaginii. „Zăpada din jur a fost colorată în albastru pentru a se distinge de nori”, au adăugat ei.

Cu un vârf aflat la 3.320 de metri deasupra nivelului mării, Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa. Primele mențiuni despre erupțiile frecvente ale vulcanului Etna datează din 425 î.Hr.

Thomas Pesquet este membru al echipajului Expediției 50 al ISS. El a ajuns la laboratorul orbital în noiembrie anul trecut și urmează să revină pe Terra la începutul lui iunie, împreună cu astronautul NASA Peggy Whitson și rusul Oleg Novitskiy. Pentru francezul Thomas Pesquet este prima misiune spațială.