Un bărbat a fost călcat de tramvai, după ce s-a împiedicat şi a căzut sub roţi

Un bărbat în vârstă de 80 de ani s-a împiedicat și a ajuns sub roțile unui tramvai care tocmai intra în stație. Victima este în stare critică.

RomaniaTV.net
01 sept. 2018, 07:00
Un bărbat a fost călcat de tramvai, după ce s-a împiedicat şi a căzut sub roţi

În momentul tragediei bătrânul se îndrepta către tramvaiul care tocmai intra în staţie. Martorii spun că s-a împiedicat şi a căzut în fața tramvaiului. Vatmanul nu a putut să-l evite.

Bătrânul a rămas prins sub tramvai până la venirea echipelor de salvare. Victima a fost resuscitată și dusă apoi de urgență la spital în stare foarte gravă. Vatmanul a fost testat, el nu consumase alcool.