Accident pe Şoseaua de Centură a Capitalei. O maşină a luat foc, un bărbat a murit

Un bărbat a murit luni dimineaţă după ce a intrat cu maşina într-un copac pe Şoseaua de Centură a Capitalei. El a fost scos de către ceilalţi şoferi din autoturismul care a luat foc, iar echipajele SMURD au încercat timp de mai multe minute resuscitarea lui. Poliţiştii spun că cel mai probabil şoferul avea o viteză prea mare.

RomaniaTV.net
09 apr. 2018, 05:13
Accident pe Şoseaua de Centură a Capitalei. O maşină a luat foc, un bărbat a murit

UPDATE: CentrulINFOTRAFIC din Inspectoratul Generalal Poliţiei Române  informează că circulaţia rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers în judeţul Ilfov, pe DNCB, la kilometrul 25, unde a avut loc un eveniment rutier, în care şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, intrând într-un pom, unde a luat foc. În urma impactului şoferul a decedat.  

Accidentul s-a produs luni dimineaţă, în jurul orei 6.00, pe DNCB, la aproximativ 100 de metri de intersecţia cu Splaiul Unirii, pe sensul de mers Glina – Pantelimon. Bărbatul de 49 de ani din Popeşti Leordeni a intrat cu maşina într-un copac şi a fost proiectat înapoi pe şosea. 

Medicii au încercat să-l resusciteze pe bărbat, care a suferit un stop cardio-respirator, însă nu a mai putut fi salvat.

Incendiul a fost stins de pompieri, iar poliţiştii spun că cel mai probabil cauza accidentului este viteza prea mare.

Un alt incident s-a petrecut noaptea trecută în Sectorul 4 al Capitalei, unde un incendiu a cuprins faţada şi acoperişul unei case. Suprafaţa afectată a fost de aproximativ 300 de metri pătraţi.

Pompierii au acţionat pentru stingerea incendiului cu opt autospeciale de stingere, echipaje de descarcerare şi o autoscară şi nu au fost victime.