Un bărbat de 44 de ani a murit electrocutat în timp ce lucra la un pod

Un bărbat în vârstă de 44 de ani şi-a pierdut viaţa, luni, într-un accident de muncă în judeţul Constanţa, el electrocutându-se în timp efectua lucrări la un pod.

29 oct. 2018, 11:13
Un bărbat de 44 de ani a murit electrocutat în timp ce lucra la un pod

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Rurală Topraisar au fost sesizaţi luni de producerea unui accident de muncă în localitatea Chirnogeni.

Oamenii legii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Constanţa, efectua lucrări la un pod, iar la un moment dat a fost electrocutat. La faţa locului s-au deplasat o ambulanţă a Serviciului Judeţean şi elicopterul SMURD, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat, constatându-se decesul.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul. De asemenea, poliţiştii continuă cercetările în acest caz.