Mai multe persoane au murit în ultimele 24 de ore. Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi de echipajele Ambulanţei Bucureşti

Mai mulţi oameni au fost găsiţi morţi în ultimele 24 de ore. Aproximativ 1.258 de solicitări au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, printre acestea fiind şi doi bărbaţi găsiţi decedaţi, unul căzut între maşini şi descoperit de proprietarii unui autoturism când îşi curăţau zăpada şi altul într-o fabrică de alcool dezafectată.

12 ian. 2017, 09:15
Mai multe persoane au murit în ultimele 24 de ore. Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi de echipajele Ambulanţei Bucureşti

„Ambulanţa a fost solicitată pentru un bărbat găsit decedat de proprietarii unei maşini în timp ce îşi deszăpezeau autovehiculul. Al doilea era într-o fostă fabrică de alcool”, a adăugat dr. Alis Grasu, potrivit News.ro.

Printre cazurile de urgenţă au fost şi 29 de oameni fără adăpost: 14 dintre ei, cu hipotermie, au fost duşi în centrele sociale, opt la spitale, iar şapte nu au mai fost găsiţi atunci când a ajuns ambulanţa.

Alte urgenţe au fost pentru 32 de cazuri de luxaţii, entorse şi fracturi, 12 traumatisme prin cădere şi 14 naşteri, a adăugat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, bărbatul a fost găsit căzut de către un localnic în faţa uşii unei grădiniţe din Boţeşti, după ce acesta ieşise din unitatea de învăţământ.

Localnicul a sunat la 112, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj medical.

„Echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru bărbatul de 50 de ani, acesta fiind declarat decedat. Din informaţiile oferite de către cel care l-a găsit căzut se pare că bărbatul făcuse focul în sobele unităţii de învăţământ şi în momentul în care a ieşit afară i s-a făcut rău”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Dan Ungureanu, potrivit news.ro.

Bărbatul de 50 de ani era angajat al unei firme cu care Primăria Boţeşti are contract de prestări servicii pentru asigurarea încălzirii în unităţile de învăţământ din comună.

Poliţia şi ITM Vaslui fac anchete în acest caz, pentru a stabili cauzele decesului bărbatului.

Şi în judeţul Sălaj un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost găsit decedat, la începutul acestei săptămâni, în baraca de tablă în care locuia.

„În data de 10 ianuarie, am fost sesizați de către personalul de la Ambulanță că pe strada Cloșca din Zalău a fost găsită o persoană decedată. Medicii legiști au confirmat drept cauză morții sale hipotermia, pe fondul consumului de alcool.

„Este vorba de un bărbat în vârstă de 63 de ani, ce locuia într-o baracă metalică, în curtea unui imobil”, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea.

O femeie de 92 de ani a fost găsită joi în șoc hipotermic, iar fiul acesteia în vârstă de 70 de ani decedat, într-o casă din localitatea Hălmeag, lângă Făgăraș, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja.

Citeşte şi Moarte cumplită pentru un bătrân din Vaslui. Bărbatul a fost găsit mutilat de câini