Un bărbat s-a aruncat în aer lângă Marea Moschee de la Mecca. Cel puţin 11 persoane au fost rănite

Un bărbat s-a aruncat în aer într-o locuinţă aflată în apropierea Marii Moschei de la Mecca, din Arabia Saudită, loc de pelerinaj în aceste ultime zile ale Ramadanului. Clădirea fusese încercuită de forţele de securitate, după ce acesta fusese depistat că plănuieşte un atentat şi a refuzat să se predea.

24 iun. 2017, 05:27
Un bărbat s-a aruncat în aer lângă Marea Moschee de la Mecca. Cel puţin 11 persoane au fost rănite

Şase civili şi cinci poliţişti au fost răniţi în urma deflagraţiei, purtătorul de cuvânt al ministerului saudit de interne afirmând şi că au fost arestate cinci persoane. Atacul terorist, dejucat de forţele saudite, a fost plănuit de trei grupuri teroriste, două cu sediul în Mecca şi unul cu sediul în Jeddah.

Mecca este oraşul sfânt al islamului, iarb în această perioadă este înţesat de pelerini, populara sărbătoare a Ramadanului urmând să se încheie în seara zilei de 24 iunie.