Am crescut intr-o familie practica. Parintii mei aveau foarte mult bun simt. Mama mea reutiliza pana si folia de aluminiu dupa o folosea la gatit. Era regina reciclarii de dinainte sa apara aceasta moda. Tata era la fel de practic si prefera sa repare pantofii vechi decat sa-si cumpere altii noi. 

Casnicia lor era frumoasa si se baza numai pe visele lor. Cei mai buni prieteni ai lor locuiau in apropiere. Parca ii si vad. Tata in pantaloni si tricou, cu o palarie pe cap. Mama in rochia ei de casa, cu matura intr-o mana si prosopul in alta. Tot timpul era cate ceva de reparat. O perdea, un radio, o usa, o rochie… 

Alte Articole

De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit ...

O americancă stabilită în România demontează stereotipurile ...

Adrian Minune, la detectorul de minciuni: „Nu ți-aș spune ...

Acesta este stilul lor de viata, iar pe mine ma enervau la culme. Aceasta „refolosire” ma scotea din minti. De ce nu puteam si noi sa aruncam? Pentru mine a arunca lucrurile vechi insemna ca fac loc pentru ceva mai bun. A arunca lucruri era un semn de abundenta. 

Si apoi mama si tata au murit. Era o zi calda de vara. Iar eu stateam intr-o camera de spital, captiv in durerea de a fi invatat ca ceva nu mai este. Cei pe care ii iubim, se „consuma” si pleaca pentru totdeauna. Nu se vor mai intoarce niciodata. Ii avem, ii iubim, ii si „reparam” cateodata. Ii vindecam cand sunt bolnavi.

Cand vine vorba despre casnicie, masini vechi, copii, caini, parinti si bunici, ii tinem langa noi pentru ca sunt valorosi pentru noi. Prietenii ii pastram pentru ca avem amintiri frumoase cu ei, chiar daca sunt departe de noi.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.