Un bordel din Elveţia racolează prostituate din România cu promisiunea unor câştiguri de 16.000 euro pe lună!

Câştigă într-o lună, cât alţii în 10 ani!? Bordel din Elveţia, caută constănţence să se prostitueze. Promisiuni financiare: 16.000 euro pe lună. 

25 feb. 2015, 12:43
Un bordel din Elveţia racolează prostituate din România cu promisiunea unor câştiguri de 16.000 euro pe lună!

Câştigă într-o lună, cât alţii în 10 ani!? Bordel din Elveţia, caută constănţence să se prostitueze. Promisiuni financiare: 16.000 euro pe lună. „Căutăm femei comunicative şi cu aspect fizic plăcut pentru Limelight Studio din Elveţia. Oferim câştiguri între 6.000 euro şi 16.000 euro pe lună, cu plata zilnică. Asigurăm condiţii legale de muncă, transport şi cazare“, se arată într-un anunţ la rubrica de matrimoniale. Angajatorii caută fete cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani ,care ar urma să lucreze într-un studio erotic situat în apropiere de Zürich, pe malul lacului Zürichsee. Începătoarele nu intră direct în acţiune. Sunt instruite, mai întâi. „Îți oferim șansa de a câștiga foarte mulți bani. Avem o clientelă selectă şi îți oferim condiții foarte bune de lucru, începătoarele sunt binevenite, susţinute şi îndrumate la început. Posibilitate: cazare, bucătărie, baie, posibilitate de spălare a hainelor private. La noi lucrezi legal. Ajutăm cetățeni EU la obținerea permisului de lucru. Sperăm că ţi-am trezit interesul şi ne bucurăm să primim veşti de la tine cât mai curând“, spun reprezentanţii bordelului, pe site-ul propriu.