Un câine-erou, decorat de armata americană cu cea mai mare distincţie – Crucea Victoria

Un câine-erou din armata americană care a participat activ la cel de-Al Doilea Război Mondial a primit postum, luni, cea mai importantă decoraţie acordată animalelor pentru acte de eroism, echivalentul distincţiei Crucea Victoria, informează luni Press Association.

15 ian. 2018, 17:37
Un câine-erou, decorat de armata americană cu cea mai mare distincţie – Crucea Victoria

Chips, o încrucişare de Husky şi Ciobănesc German, a fost recompensat cu Medalia PDSA Dickin pentru protejarea vieţilor membrilor plutonului său în timpul Invaziei aliate în Sicilia a armatelor britanice şi americane, în iulie 1943.

În cursul misiunii conduse de armata americană, desfăşurată sub numele de cod Operaţiunea Husky, Chips şi plutonul său au debarcat pe ţărm în zori, însă au fost imediat întâmpinaţi de o ploaie de gloanţe trase dintr-un adăpost. În timp ce soldaţii aliaţi s-au ferit, Chips a ţâşnit de lângă mânuitorul său şi a alergat în bătaia puştii către sursa rafalei de mitralieră. Supraveghetorul animalului, soldatul John Rowell şi restul plutonului au urmărit momentul în care Chips a intrat într-o colibă, iar împuşcăturile au încetat. Apoi, unul dintre luptătorii inamici a apărut cu câinele agăţat de gâtul său. De asemenea, Chips a înşfăcat şi mitraliera de mâner şi a scos-o din suport, fapt ce a permis camarazilor săi să înainteze. În urma atacului, Chips a suferit răni la nivelul capului şi arsuri de praf de puşcă, potrivit Agerpres.

Directoarul general al Societăţii veterinare caritabile People’s Dispensary for Sick Animals (PDSA), Jan McLoughlin, a declarat că Chips este un ”câine foarte loial şi curajos”, recrutat în 1942, dresat şi apoi trimis în Al Doilea Război Mondial, el având un rol ”de necontestat” în protejarea militarilor.

”A fost nevoie de şapte decenii, însă Chips poate în sfârşit să intre în cărţile de istorie drept unul dintre cei mai curajoşi câini care au servit în cadrul armatei Statelor Unite”, a spus McLoughlin.

Citeşte şi Lumea se află la un pas de un război nuclear: „Un accident este suficient să precipite lucrurile”

Medalia a fost acordată, luni, la Muzeul Churchill din Muzeul Imperial al Războiului din Londra, în cadrul celei de-a 75-a aniversări de la Conferinţa de la Casablanca, care a avut loc între 14 şi 24 ianuarie 1943 cu scopul de a stabili o strategie comună a aliaţilor pentru următoarea fază a celui de-al Doilea Război Mondial. În cadrul ceremoniei, medalia a fost purtată în numele lui Chips de un alt câine din armata Statelor Unite, pe nume Ayron, de la baza RAF Lakenheath, potrivit Agerpres.

Distincţia Dickin Medal a fost instituită de către fondatoarea PDSA, Maria Dickin, în 1943. Este cea mai importantă medalie pe care o poate primi un animal care a servit în timpul unui conflict armat. Chips este cel de-al 70-lea beneficiar al acestei medalii, după ce alţi 32 de câini, 32 de porumbei mesageri, patru cai şi o pisică au fost de asemenea recompensaţi pentru rolul lor în conflictele armate.