Un celebru actor din filmul „Singur acasă” a murit din cauza unui atac de cord

Actorul John Heard, cunoscut pentru rolurile din producţii ca ”Singur Acasă/ Home Alone” şi ”The Sopranos”, a murit din cauza unui atac de cord, au anunţat marţi autorităţi din Santa Clara.

16 aug. 2017, 15:11

Potrivit The Hollywood Reporter, anchetatorii au concluzionat, în urma autopsiei, că actorul a murit subit, pe fondul hipertensiunii şi a unei forme de ateroscleroză.

Heard a fost găsit mort în camera sa de hotel din Palo Alto, pe 21 iulie. El se refăcea după o intervenţie chirurgicală suferită la spate.

Anchetatorii au precizat că operaţia la care fusese supus nu a avut legătură cu decesul.

John Heard a fost căsătorit de trei ori, divorţase tot de atâtea ori şi era tatăl a trei copii.

În filmul „Home Alone” din 1990, John Heard el a interpretat rolul unui tată care îşi uită fiul (Macaulay Culkin) acasă, plecând într-o vacanţă în Franţa. Actorul şi-a reluat rolul în cel de-al doilea film al francizei, „Singur acasă 2 – Pierdut în New York/ Home Alone 2: Lost in New York”.

John Heard a apărut, de asemenea, în filmele „Cat People”, „After Hours”, „Big”, „Beaches” şi „Gladiator”, dar şi în producţii de televiziune precum „Miami Vice” şi „The Sopranos”. A avut apariţii şi în seriale precum „CSI: Miami”, „Prison Break” şi „Modern Family”.