Un convoi militar al NATO din Afganistan a fost ţinta unui atac sinucigaş. Cinci militari americani sunt răniţi

Un convoi al misiunii NATO în Afganistan, Resolute Support, a fost ținta unui atentat sinucigaș luni, atentat soldat cu rănirea a cel puțin trei civili şi a cinci soldaţi americani, au anunțat oficialităţile americane citate de Reuters.

11 sept. 2017, 13:33
Un convoi militar al NATO din Afganistan a fost ţinta unui atac sinucigaş. Cinci militari americani sunt răniţi

Iniţial nu era clar dacă au existat pierderi în rândul militarilor din convoi, care a fost atacat lângă aerodromul din Bagram, lângă capitala Kabul.

Ulterior, CNN a precizat că este vorba despre cinci militari americani răniţi, dar rănilor lor nu le pun viaţa în pericol.

Sediile centrale ale Resolute Support din Kabul au fost înștiințate de acest atac și vor oferi alte detalii după ce mai multe informații vor fi disponibile.

Potrivit guvernatorului Abdul Shukor Qodossi, cel puțin trei civili au fost răniți și un vehicul a fost avariat.

La rândul lor, militanții talibani au anunțat într-un comunicat că 13 americani au fost uciși, iar 11 au fost răniți și trei mașini blindate au fost avariate în acest atac.