Un cunoscut politician de la noi şi-a recunoscut un fiu secret. Despre cine este vorba FOTO

Mădălin Voicu este oficial tatăl şi celui de-al şaptelea copil! Politicianul a recunoscut în instanţă că este tatăl unui bărbat pe nume Dan Bogdan, în vârstă de 37 de ani, iar judecătorii au decis ca Voicu să fie trecut şi în acte drept părintele acestuia.

18 ian. 2018, 10:23

Mădălin Voicu nu a ascuns niciodată că este tatăl lui Dan Bogdan, însă abia acum Judecătoria Sectorului 2 a decis ca Mădălin Voicu să fie recunoscut oficial drept tatăl tânărului, scrie cancan.ro

Citeşte şi Mădălin Voicu şi-a dat fosta nevastă în judecată, de Sărbători

„Băiatul vrea să se însoare, eram hotărât să fac asta de mult, discuţiile sunt de ceva vreme, acesta a fost doar un motiv în plus. Am ales acest moment pentru că mi s-a părut ca un fel de cadou pentru el, un cadou de nuntă, pentru a-l trece în panoplia familiei Voicu în mod oficial, cu nume, cu bagaje, cu tot”, a declarat Mădălin Voicu. 

Mădălin Voicu, acum în vârstă de 65 de ani, este secretar de stat în Ministerul Culturii şi are şapte copii cu cinci femei. Anul trecut, Mădălin Voicu a divorţat de Carmen Olteanu, cu care are doi copii, şi şi-a refăcut imediat viaţa alături de Adriana, o cunoştinţă mai veche de-a lui.