Un elev este în stare gravă după ce s-a bătut la şcoală cu un coleg. Poliţia face cercetări

Poliţia Dâmboviţa a deschis un dosar penal, după ce doi elevi de la Şcoala Ulieşti, judeţul Dâmboviţa, s-au bătut, marţi, într-o pauză, iar unul dintre ei a ajuns la spital, în stare gravă, lovit la cap.

24 oct. 2017, 18:05
Un elev este în stare gravă după ce s-a bătut la şcoală cu un coleg. Poliţia face cercetări

Potrivit Poliţiei Dâmboviţa, doi elevi de la o şcoală din Ulieşti, comuna Croitori, au avut un conflict într-o pauză, iar în urma bătăii, unul dintre ei s-a lovit grav la cap.

„Unul dintre ei l-a lovit pe celălalt, acesta din urmă căzând şi lovindu-se cu capul de ciment. A fost transportat la un spital din Bucureşti. S-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe”, arată Poliţia Dâmboviţa.

Sursa citată a precizat că victima are 13 ani, iar agresorul, 14 ani.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Sorin Ion, a declarat, corespondentului Mediafax, că incidentul s-a petrecut pe holul şcolii, într-o pauză, agresorul fiind în clasa a VIII-a, iar victima în clasa a VII-a.

„Doi copii s-au luat la bătaie, unul a alunecat, directorul aşa susţine, şi s-a lovit cu capul de gresie. A fost dus la spitalul din Târgovişte şi apoi la Bucureşti unde am înţeles că e posibil să fie operat”, a declarat Ion.

Sorin Ion a mai precizat că deocamdată nu se ştie ce a declaşat scandalul dintre cei doi elevi, dar o comisie de la ISJ va merge miercuri, la şcoală, pentru a face o anchetă.

Citeşte şi Anchetă la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila, în urma unei reclamaţii privind modificarea notelor mai multor elevi