Un festival de muzică din Franţa, lovit de fulgere. Cel puţin 15 persoane au fost rănite

Autorităţile franceze au anunţat duminică dimineaţă că cel puţin 15 persoane au fost rănite, dintre care două sunt internate în stare gravă, după ce mai multe fulgere au lovit un festival de muzică din localitatea Azerailles, situată în nord-estul Franţei, scrie BBC.

03 sept. 2017, 06:59
Un festival de muzică din Franţa, lovit de fulgere. Cel puţin 15 persoane au fost rănite

În timpul unei furtuni, mai multe fulgere au lovit mai multe zone din incinta festivalului Vieux Canal.

Însă, toate persoanele rănite, printre care se numără şi copii, se adăposteau de furtună într-un cort. Autorităţile locale au explicat că victimele au fost „lovite direct de fulger şi au suferit arsuri”.

Potrivit news.ro, o femeie sexagenară şi un bărbat în vârstă de 44 de ani sunt internaţi în stare gravă, în urma incidentului de la festivalul Vieux Canal.

Toate spectacolele programate pentru sâmbătă seara au fost anulate în urma incidentului, deşi printre cei care urmau să urce pe scenă se număra şi trupa electronică franceză Pony Run Run, precum şi grupul Black Bones.