Un fost jihadist avertizează: Statul Islamic pregăteşte ATENTATE SIMULTANE în Europa

Un fost combatant al Statului Islamic, care a fugit din această structură după ce a fost martorul unor atrocităţi de nedescris petrecute în Orientul Mijlociu, a avertizat că gruparea jihadistă pregăteşte un val de atentate simultane în ţări din Europa.

21 dec. 2015, 11:14
Un fost jihadist avertizează: Statul Islamic pregăteşte ATENTATE SIMULTANE în Europa

Fostul combatant islamist a făcut acete dezvăluiri publicaţiei germane Der Spiegel, iar serviciile de securitate din germania au afirmat că declaraţiile lui sunt de luat în serios.

Jihadistul german, cunoscut ca fiind Harry S, a petrecut trei luni în rândul organizaţiei jihadiste Stat Islamic, dar s-a retras după ce şi-a dat seama că Daech (acronimul de la Stat Islamic) este, de fapt, una dintre cele mai ucigaşe organizaţii teroriste. El spune că nu a mai putut suporta decapitările şi execuţiile macabre ale jihadiştilor.

În vârstă de 27 de ani, Harry S a fost arestat în data de 20 iulie 2015, pe un aerport din Germania, acuzat de partenenţă la o grupare teroristă. În prezent se află tot în spatele gratiilor şi afirmă că este pregătit să colaboreze cu autorităţile germane.

Citeşte şi Presupus terorist, prins în Germania. Bărbatul ar fi plănuit comiterea unui atac

În mai, el a apărut într-o înregistrare video de propagandă, după ce jihadiştii ocupaseră oraşul sirian Palmira. În înregistrare apărea şi jihadistul austriac Mohamed Mahmoud. Într-o secvenţă din înregistrare extremiştii sunniţi le cer simpatizanţilor lor occidentali ai SI să îi ucidă pe „necredincioşi”.”Tot ce trebuie să faceţi este să luaţi un cuţit mare, să ieşiţi în stradă şi să îi ucideţi pe toţi necredincioşii care vă ies în cale”, se arată în înregistrarea video intitulată „Leii Califatului”, în care se mai spune că „Germania Angelei Merkel este direct vizată”

Harry S a mărturisit că el însuşi a fost solicitat de către jihadişti să comită un atac în Europa. Potrivit dezvăluirilor lui, Statul Islamic îi încurajează pe combatanţii străini să „exporte jihadul” în ţările lor de origine. În acest scop, de terorizare a populaţiei occidentale, organizaţia jihadistă ar pregăti o serie de atacuri simultane în mai multe ţări din Europa, a mai dezvăluit Harry S.