Un lider al grupării mafiote Camorra, arestat în România

Un membru de frunte al Camorrei, ramura napolitană a Mafiei italiene, a fost arestat în România, a anunţat vineri ministrul italian de interne Angelino Alfano, informează agenţia DPA. 

16 mai 2014, 22:18
Un lider al grupării mafiote Camorra, arestat în România

Vincenzo Cesarano a fost arestat la Călăraşi, la 125 km de Bucureşti, într-o operaţiune comună a poliţiei Italia-România ce a implicat de asemenea Interpolul, a declarat Alfano. 

Acesta este ‘un alt rezultat important al acţiunii statului împotriva crimei organizate’, a adăugat el. 

Alfano l-a descris pe mafiotul capturat ca unul dintre ‘cei mai periculoşi fugari’ din Italia, în timp ce mass-media din Peninsulă a raportat că Cesarano figura pe lista Ministerului de Interne cu cei 100 dintre cei mai căutaţi criminali. 

Cesarano făcea obiectul unui mandat internaţional de arestare emis la Napoli pentru a fi judecat pentru escrocherie şi fraude.