Un muncitor român, exemplu de cinste în Italia VIDEO

Daniel Şchiopu a găsit o pungă cu bijuterii de aur în valoare de mii de euro, în timp ce renova o casă. El nu a stat pe gânduri şi a înapoiat mica avere proprietarului locuinţei, informează România TV.

02 sept. 2015, 20:05
Un muncitor român, exemplu de cinste în Italia VIDEO

Daniel Şchiopu, originar din Dorohoi, a impresionat întreaga Italie. Bărbatul de 30 de ani lucra la consolidarea unei case din l’Aquila, din sudul Italiei. Locuinţa fusese distrusă de cutremurul din 2009, la fel ca majoritatea clădirilor din zonă.

În timpul lucrărilor, el a găsit o pungă prăfuită, în care se aflau mai multe bijuterii de aur – 500 de grame, mai exact. Mica avere scăpase şi de seism şi de hoţii care au jefuit casele din zonă după tragedie. Mai mult, proprietarii uitaseră complet de ea. Cu toate acestea, românul nu a stat nicio clipă pe gânduri. El i-a sunat pe proprietarii casei şi le-a dat bijuteriile. Oamenii au fost impresionaţi de onestitatea de care a dat dovadă românul.

 Povestea sa a ajuns în presa din Peninsulă şi este un exemplu de onestitate.