Milionarul Ilie Vonica s-a aruncat de la etaj şi A MURIT pe masa de operaţie. Vezi ce l-a împins la acest gest

Omul de afaceri Ilie Vonica, din Sibiu, a cărui soţie a fost arestată în dosarul reţetelor false, s-a sinucis, marţi, aruncându-se de la etaj, informează România TV. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spitalul privat pe care îl deţine în Sibiu, însă medicii nu au reuşit să îi salveze viaţa.

RomaniaTV.net
03 iun. 2014, 10:45
Milionarul Ilie Vonica s-a aruncat de la etaj şi A MURIT pe masa de operaţie. Vezi ce l-a împins la acest gest

Cel mai bogat sibian, Ilie Vonica, a fost dus la spitalul privat pe care îl conducea după ce a încercat să se sinucidă, în jurul orei 12:00. Un echipaj SMURD a fost cel care a ajuns primul la locuința omului de afaceri. Starea lui era destul de gravă, potrivit unor apropiați ai familiei Vonica, el suferind, o fractură a coloanei cervicale. În ciuda gravităţii leziunilor, medicii au încercat să-l opereze şi să-i salveze viaţa, însă eforturile lor au fost zadarnice.

Tentativa de sinucidere vine la o zi după ce Curtea de Apel București a respins contestația formulată de soția sa, Ioana Daniela Vonica, împotriva deciziei Tribunalului București care a dispus arestarea ei pe termen de 30 de zile. Ioana Daniela Vonica este urmărită penal de procurori în dosarul rețetelor false.

Ilie Vonica, om de afaceri născut în Sibiu și a fost declarat cel mai bogat sibian de către Capital Top 300, ediția de anul trecut. Averea acestuia este încadrată în intervalul 158 – 160 de milioane de euro.

Aflat pe locul 26 în clasamentul celor mai bogați români, Vonica s-a remarcat în ultimul timp pentru investiția de 12 milioane de euro în fabrica de medicamente pentru terapia cancerului din zona industrială vest a Sibiului, dar și prin deschiderea Spitalului Polisano în 2013, investiție aproximată de unele surse la 60 de milioane de euro.

Anul trecut, Ilie Vonica a demarat și o amplă investiție în amenajarea unui teren de golf la Cisnădie, teren la standarde profesioniste și înconjurat de facilități de cazare și petrecere a timpului liber, scrie Turnul Sfatului.