Un poliţist a ajuns la spital după ce a fost lovit de un cerşetor

Un poliţist din Buzău a ajuns la spital după ce, în timp ce legitima doi cerşetori, a primit de la unul dintre aceştia un pumn în bărbie atât de puternic încât a avut nevoie de cinci copci.

13 mai 2018, 15:52
Un poliţist a ajuns la spital după ce a fost lovit de un cerşetor

Şeful Poliţiei locale Buzău, Adrian Teodorescu, a declarat că incidentul s-a produs sâmbătă seara în parcul Marghiloman din municipiul Buzău, unde o patrulă legitima două persoane, o femeie şi un bărbat, care cerşeau într-o zonă în care au loc de obicei cununii, scrie Mediafax.

La un moment dat, un poliţist local a scăpat pixul şi s-a aplecat să-l ridice, moment în care bărbatul căruia îi lua datele i-a dat un pumn în bărbie.

Poliţistul local a fost dus imediat la spital.

„Acum se simte bine, dar are cinci copci în bărbie. Are şi concediu medical cinci zile”, a spus şeful Poliţiei locale Buzău.

Bărbatul care a lovit agentul Poliţiei locale are dosar pentru ultraj.