Un poliţist, certat de un biciclist pentru că a parcat neregulamentar VIDEO

Un poliţist de la Brigada Rutieră din Capitală a fost luat la rost de un biciclist. Acesta s-a supărat pentru că agentul a parcat neregulamentar maşina de serviciu. Dialogul dintre biciclit şi poliţist a fost înregistrat şi postat pe internet.

26 aug. 2014, 11:58
Un poliţist, certat de un biciclist pentru că a parcat neregulamentar VIDEO

Episodul s-a petrecut pe una dintre cele mai aglomerate artere din Capitală, bulevardul Uranus. Un biciclist care se delasa pe pista de biciclişti a filmat un poliţist care avea maşina parcată neregulamentar, la mai puţin de 25 de metri de o trecere de pietoni, iar spatele maşinii era pe linia care delimita pista de biciclişti.

Biciclistul i-a reproşat acest lucru agentului de poliţie, care i-a explicat că se afla în misiune şi că este un ordin de la superiorii lui să stea în zona respectivă şi că el nu avea nicio vină. „Eu nu stau aici de plăcere. Sunt la serviciu, este un ordin de serviciu. Nu încalc legea, este un ordin de serviciu„, a spus agentul de poliţie.

Pe aceeaşi înregistrare mai apar şi alte echipaje de poliţie care sunt parcate neregulamentar pe bulevardul Uranus.

CITEŞTE ŞI: Un kilometru, cu poliţistul pe capotă. Imagini incredibile