Un primar a fost trimis în judecată pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene

Publicat: Vineri, 02 Noiembrie 2018 14:56 // Actualizat: Vineri, 02 Noiembrie 2018 14:56 // Sursa: romaniatv.net

Primarul comunei Belin din judeţul Covasna, Siko Imre, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene, în cadrul schemelor unice de plată.

Potrivit unui comunicat DNA, edilul ar fi obţinut pe nedrept o sumă de peste 180.000 lei, în calitate de fermier şi persoană fizică autorizată, în baza unor acte "false şi inexacte". El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

"În perioada 2010 - 2013, inculpatul Siko Imre, primar al comunei Belin, judeţul Covasna, a depus cu rea-credinţă, în calitate de fermier şi persoană fizică autorizată, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false şi inexacte, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru o suprafaţă de teren, de 40 ha (păşune), pe care nu o utiliza în realitate. În acest sens, la data de 12 mai 2010, între Primăria comunei Belin, reprezentată de viceprimar, în calitate de arendator şi Siko Imre, primarul comunei Belin, în calitate de arendaş, a fost încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, un contract de arendare având ca obiect suprafaţa totală de 40 ha (formată din trei parcele diferite, cu suprafeţe de 20 ha, 15 ha şi respectiv 5 ha), pe care l-a depus la APIA, în contextul menţionat mai sus", se precizează în comunicatul DNA.

Siko Imre ar fi obţinut pe nedrept, în urma acestor demersuri, fonduri nerambursabile în cuantum de 181.309 de lei. Pentru această sumă, APIA s-a constituit în parte civilă.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului Siko Imre, precum şi instituirea popririi asupra conturilor bancare aparţinând acestuia, menţionează sursa citată. De asemenea, s-a mai dispus instituirea măsurii popririi asupra sumelor de bani primite de Siko Imre cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la Primăria Belin.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Covasna, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
fonduri europene primar primar covasna
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6528
RON
11 Dec
noapte -1 °
zi 2 °
Ultimele joburi adaugate
24 H