Un primar BOLNAV PSIHIC îşi conduce fără probleme maşina, deşi medicii îi interzic acest lucru VIDEO

E bolnav psihic, dar conduce fără probleme maşina prin comuna pe care o păstoreşte de patru mandate. Costel Cărăpănceanu, primarul liberal al comunei Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, este un pericol pentru propriii alegători. Chiar dacă doctorii au consemnat clar în actele medicale faptul suferă de tulburare bipolară şi nu are voie să conducă, edilul se plimbă nestingherit prin localitate, chiar la volanul autoturismului de la primărie.

20 sept. 2014, 16:10
Un primar BOLNAV PSIHIC îşi conduce fără probleme maşina, deşi medicii îi interzic acest lucru VIDEO

Problemele de sănătate ale primarul Costel Cărăpănceanu sunt cunoscute de toată comuna Ghimpaţi, acesta fiind de ani buni pacientul medicilor de la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din Capitală. Edilul sfidează indicaţiile doctorilor şi se plimbă fără probleme prin localitate.

Bolnavul poate fi încadrat în muncă, dar este bine să fie protejat, supravegheat de colectiv, fără activităţi de răspundere. Conform legislaţiei în vigoare, la acest diagnostic nu se poate elibera carnet de conducere„, se arată în foaia medicală de observaţie a primarului.

Unul dintre medicii de la Spitalul de Psihiatrie, în care Costel Cărăpănceanu a fost internat de nenumărate ori, vorbeşte despre problemele de sănătate ale primarului. „Nu există vindecare pentru tulburare afectivă bipolară. Tratamentul pentru o astfel de afecţiune implică nişte restricţii„, a declarat medicul.

Costel Cărăpănceanu nu a putut fi contactat pentru a oferi explicaţii. Primarul din Ghimpaţi este la al patrulea mandat. Cariera politică îl califică drept un veritabil traseist, Cărăpănceanu a bifat în ordine, PNŢCD, PSD, PDL şi PNL.

CITEŞTE ŞI: Primar din Constanţa, atacat în stil mafiot: Maşina edilului a fost vandalizată