Un ROMÂN a imortalizat AVIONUL companiei Malaysian Airlines înainte de dispariţie GALERIE FOTO

Înainte de dispariţia sa, avionul Boeing 777, aparţinând companiei aviatice Malaysian Airlines a fost imortalizat de mai mulţi fotografi amatori care "vânează" avioanele pentru a le imortaliza apoi în imagini fotografice. Unul dintre ei este şi un român din Canada, Dan Miclea.

06 apr. 2014, 12:25

Între cei care au contribuit la realizarea unei galerii foto pentru un documentar al CNN referitor la dispariţia avionului companiei Malaysian Arlines se numără şi un canadian de origine română, Dan Miclea, în vârstă de 20 de ani. El este unul dintre aşa-numiţii „spotters” – un fel de vânători de imagini cu avioane, pasiune pe care o împărtăşeşte cu sute de alţi amatori.

Citeşte şi AVIONUL DISPĂRUT: Ce dezvăluie ultima comunicare cu zborul MH370 FOTO

Dam Miclea a povestit postului de televiziune că, în momentul în care s-a anunţat dispariţia avionului malaezian, a căutat imediat în fotografiile sale şi a exclamat un „Oh, wow” când a regăsit fotografia cu Boeing-ul 9M-MRO, pe care o făcuse pe aeroportul din Roma, în 27 iunie 2010.

Gunnar Kullenberg, este un alt observator de avioane, care a fotografiat un Boeing 777, de tipul celui malaezian care a dispărut deasupra oceanului. El a capturat imaginile de pe aeroportul din Los Angeles, într-o după-amiază splendidă, la asfinţitul Soarelui. „Nu-mi amintesc prea multe, dar ştiu că era un apus de Soare fermecător în acea zi, în sudul Californiei”, a povestit Kullenberg, relatează CNN.

Pasiunea lui este împărtăşită şi de alţi amatori de astfel de instantanee. Unul dintre ei este şi Ercan Karakas, căpitan de aviaţie turc, care a surprins o imagine a unui alt Boeing al Malaysian Airlines pe aeroportul din Istanbul, în ianuarie 2012.

„Sunt un observator de avioane. Îmi place să fotografiez decolările şi aterizările avioanelor grele. Ştiu că nu sunt doar nişte păsări metalice zburătoare, ci nişte aparate care realizează conexiuni între oameni, într-o călătorie spre bucurie”, a  spus căpitanul.

Când cursa 370 a avionului Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines a dispărut, şi Kullenberg, şi Karakas şi-au consultat arhivele lor fotografice, fără să ştie unul de celălat. Aşa au făcut, probabil,  şi alţii ca ei. Au descoperit cu stupoare între instantaneele pe care le realizaseră că aveau exact avionul dispărut. Numărul de înregistrare al avionului era identic cu cel din fotografiile lor. Zborul 370 era avionul 9M-MRO.

Aceşti „spotters” descarcă pe site-urile de internet sute de imagini de aeronave pe care le-au fotografiat. Aşa s-a aflat şi despre destinaţiile avionului dispărut. Astfel, potrivit CNN, aparatul companiei Malaysian Airlines a făcut  multe curse la Los Angeles, Kuala Lumpur, Perth, în Africa de Sud, la Viena şi Roma.