Un român a moştenit averea de milioane de euro a italiencei pe care a îngrijit-o

Un român, îngrijitorul unei femeie din Veneţia, a fost numit moştenitorul averii acesteia. La aflarea veştii, rudele decedatei l-au dat în judecată pe bărbat şi au demarat şi un proces penal pentru anularea testamentului.

03 sept. 2015, 19:42
Un român a moştenit averea de milioane de euro a italiencei pe care a îngrijit-o

Un judecător din Veneţia a stabilit că George Dobre nu a comis infracţiuni pentru a obţine moştenirea femeii pe care o îngrijise, potrivit gazetaromaneasca.com. Nu există probe cum că George Dobre ar fi forţat voinţa Paolei Fagarazzi pentru a fi numit moştenitor al averii sale de milioane, profitând de starea sa de slăbiciune. Magistratul a respins, astfel, acuzaţiile unor rude îndepărtate care voiau moştenirea Paolei Fagarazzi, estimată la peste şase milioane de euro în imobile (La Lido şi Venezia) şi bani.

George Dobre (47 de ani) era îngrijitorul Paolei Fagarazzi (57 de ani) de 15 ani. Acesta a fost angajat de femeie ca şi colaborator domestic, însă, în timp, între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste.