Un român a murit după ce un avion s-a prăbuşit în Slovacia

Un român a murit în Slovacia după ce avionul în care se afla acesta s-a prăbușit în munți.

06 oct. 2016, 03:16
Un român a murit după ce un avion s-a prăbuşit în Slovacia

Un bărbat cu dublă cetățenie, română și suedeză, și-a pierdut viața după ce avionul în care se afla s-a prăbușit în munții Slovaciei.

Aeronava de mici dimensiuni a fost reperată de pompieri în masivul Cergov, într-o zonă împădurită, la aproximativ un kilometru de un sat de munte.

Căutările au fost ăngreunate de terenul greu accesibil, dar și de condițiile meteo nefavorabile, epava și trupul neînsuflețit fiind găsite după trei ore de căutări.