Un român CONDAMNAT în Danemarca pentru că a UCIS o stewardesă îşi va ispăşi pedeapsa în ţară

Marian Clită, cel care în 2010 a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga, a fost adus joi de poliţiştii români, sub escortă, din Danemarca, pentru a ispăşi în România pedeapsa de 14 de închisoare la care a fost condamnat pentru omor şi tâlhărie.

RomaniaTV.net
20 iun. 2013, 11:22
Un român CONDAMNAT în Danemarca pentru că a UCIS o stewardesă îşi va ispăşi pedeapsa în ţară

El a fost transferat din Danemarca, unde a făcut aproximativ doi ani de închisoare, pentru continuarea pedepsei în ţară.

Bărbatul în vârstă de 62 de ani va fi introdus în arestul Poliţiei Capitalei, urmând a fi încarcerat ulterior într-una dintre unităţile de detenţie din subordinea Ministerului Justiţiei.

Poliţia Română a constituit o escortă formată dintr-un ofiţer al Biroului Naţional INTERPOL din CCPI şi doi luptători SIAS pentru a realiza transferul acestuia în România.

La data de 1 martie 2010, în jurul orei 20.00, Marian Clită i-a aplicat zeci de lovituri cu un cuţit şi cu o bară metalică unei stewardese din Norvegia, într-o cameră de hotel şi i-a sustras mai multe bunuri. În urma loviturilor, victima a decedat. În cursul aceluiaşi an bărbatul a fost condamnat de autorităţile daneze la 14 ani de închisoare.

CITEŞTE ŞI: Românul care a păcălit justiţia norvegiană. Vezi metoda prin care a reuşit scape de PUŞCĂRIE VIDEO

Curtea de Apel Bucureşti a recunoscut condamnarea pronunţată de instanţa daneză şi a emis în luna martie un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pe numele acestuia.

Potrivit actului de acuzare, românul, în vârstă de 59 de ani la acea dată, a ucis-o cu brutalitate pe norvegiana Vera Vildmyren, de 42 de ani, aplicându-i 20 de lovituri cu un drug de fier şi 38 de lovituri de cuţit, în cursul unei tentative de jaf petrecute într-o cameră a hotelului Radisson Blu.

Clită, care a mai fost condamnat pentru o crimă comisă în 1985, în România, a negat acuzaţiile şi a susţinut că femeia a fost cea care l-a atacat şi că el doar s-a apărat şi că nu a intenţionat să o ucidă. Tribunalul de primă instanţă a mai decis expulzarea pe viaţă a românului după ispăşirea pedepsei, obligându-l pe acesta şi la despăgubiri în valoare de 1,5 milioane de coroane (200.000 de euro) către familia victimei.