Un şofer acuzat că a accidentat mortal un elev pe trecerea de pietoni, condamnat definitiv la închisoare

Un şofer de 22 de ani din judeţul Vaslui, acuzat că, în urmă cu aproape un an, a accidentat mortal un elev de 16 ani pe o trecere de pietoni, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă.

14 feb. 2017, 10:30
Un şofer acuzat că a accidentat mortal un elev pe trecerea de pietoni, condamnat definitiv la închisoare

Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pe Bogdan Radu, pentru ucidere din culpă. Iniţial, Judecătoria Vaslui îl condamnase pe tânărul de 22 de ani la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Însă, în urma apelului făcut de către părinţii elevului mort în urma accidentului, magistraţii ieşeni au majorat pedeapsa cu un an şi jumătate, ceea ce a dus la transformarea acesteia în închisoare cu executare, scrie news.ro.

De asemenea, Curtea de Apel Iaşi a menţinut şi pedeapsa accesorie, prin care Bogdan Radu are interdicţia de a mai conduce autovehicule timp de trei ani după ispăşirea pedepsei.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Radu a accidentat cu maşina un elev de 16 ani pe o trecere de pietoni din zona centrală a municipiului Vaslui. Adolescentul, care ieşise de la cursuri de la Colegiul „Anghel Rugină”, traversa regulamentar, însă şoferul nu a respectat culoarea roşie a semaforului. După acordarea îngrijirilor medicale la locul accidentului, adolescentul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, el fiind comă profundă. Din cauza stării grave în care se afla, elevul a fost transferat la un spital din Iaşi, unde a murit, mai multe organe fiind prelevate şi donate unor persoane aflate pe liste de aşteptare.

Citeşte şi Elev accidentat grav chiar de învăţător. Băiatul de 8 ani se zbate între viaţă şi moarte