Un turist străin, rănit grav pe un traseu din Munţii Făgăraş

Operaţiune dificilă de salvare în Munţii Făgăraş. Un turist israelian, care a căzut pe un traseu periculos, a fost preluat cu un elicopter SMURD. Bărbanul a căzut şi s-a rănit grav la picior.

01 oct. 2014, 05:14
Un turist străin, rănit grav pe un traseu din Munţii Făgăraş

Bărbatul de 31 de ani se afla pe munte împreună cu prietenii atunci când s-a produs incidentul. În zonă începuse să ningă, iar bărbatul a alunecat pe traseul periculos şi a căzut, potrivit România TV. S-a rănit la picioare, iar prietenii au sunat la 112. Pentru că ar fi ajuns la rănit în aproape şapte ore, salvamontiştii au apelat la ajutorul unui elicopter SMURD.

Bărbatul a fost dus cu elicopterul la Spitalul Judeţean din Sibiu.

Turistul israelian a rămas sub supravegherea medicilor şi se află acum în afara oricărui pericol.

CITEŞTE ŞI: Un turist suspectat că a suferit un atac cerebral, salvat de pe munte