Un VIRUS periculos circulă pe Facebook. Află cum se manifestă şi cum să te fereşti de el

Peste 1.000 de utilizatori Facebook au fost păcăliţi să acceseze un link care descarcă un virus extrem de periculos. 90% dintre cei afectaţi sunt din România.

06 mart. 2014, 15:44
Un VIRUS periculos circulă pe Facebook. Află cum se manifestă şi cum să te fereşti de el

Potrivit Bitdefender, mesajele care conţin virusul promit poze sau filme cu prietenii utilizatorului în ipostaze indecente sau imagini nud cu aceştia: „Video privat al lui X”, ”Imagini cu X dezbrăcat” sau „video XXX cu…”.

Dacă acesează acel link, utilizatorul ajunge pe un fals site Youtube, unde este anunţat că Flash Player s-a blocat şi trebuie descărcată o versiune mai recentă.

În momentul în care utilizatorul vrea să instaleze această versiune, virusul de tip troian se multiplică, scrie descopera.ro.

Virusul descarcă apoi o externsie de browser care postează automat mesajele pe pagina de Facebook a utilizatorului în numele lui şi îi accesează fotografiile.

Pentru ca mesajul să pară mai credibil, el este prezentat ca având foarte multe accesări pe YouTube şi clasificat ca interzis minorilor.

FACEBOOK, schimbare importantă: Vezi cum arată noul News Feed FOTO