Una din cele mai ieftine pieţe din Bucureşti va fi reconstruită complet. CUM VA ARĂTA după lucrările de modernizare FOTOGALERIE

Una din cele mai ieftine pieţe din Bucureşti, Piaţa Gorjului din Militari, urmează să fie reconstruită complet. Astfel, la finalul lucrărilor de modernizare locul tarabelor uzate va fi luat de unele noi, iar piaţa veche va arăta aproape ca un mall. 

25 ian. 2017, 08:20

„Piaţa Gorjului va avea o nouă faţă! Cea mai importantă piaţă din Sectorul 6 al Capitalei se modernizează pe zi ce trece graţie parteneriatului dintre Primăria de sector şi societatea care administrează această locaţie. Piaţa Gorjului va deveni cel mai modern loc în care producătorii îşi pot comercializa marfa, în condiţiile în care acest stabiliment are deja statutul de cea mai ieftină şi tranzitată piaţă din sector”, a anunţat administratorul pieţei. 

Conform sursei citate, pentru modernizarea pieţei Gorjului se vor investi în jur de 2 milioane euro, piaţa urmând să fie destinată exclusiv producătorilor locali.

„Investiţia pentru modernizarea Pieţei Gorjului se ridică la aproximativ 2.000.000 de euro şi astfel, cetăţenii din Sectorul 6 şi din restul Capitalei împreună cu producătorii vor beneficia de condiţii occidentale în această piaţă”, a precizat administratorul pieţei care a menţionat că Piaţa Gorjului va dispune de 250 de locuri de parcare ce vor putea fi utlizate gratuit, la finele programului pieţei, de şoferii care locuiesc în zonă.

„Piaţa Gorjului va dispune de 250 de locuri de parcare care vor putea fi utilizate, după terminarea programului pieţei, de către cetăţenii din zonele riverane în condiţiile în care este ştiut faptul că locurile de parcare au reprezentat întotdeauna o problemă majoră în această parte a cartierului Militari”, a specificat administratorul pieţei. 

Locuitorii Sectorului 6 îşi vor putea lăsa maşinile în parcările anumitor hipermarket-uri şi mall-uri, pe timpul nopţii. VEZI CARE

Şoferii care locuiesc în Sectorul 6 al Capitalei îşi vor putea lăsa autoturismele pe timpul nopţii în parcările mai multor mall-uri şi hipermarket-uri, a declarat, luni, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu. La rândul său, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a spus că la Paris nimeni nu îşi lasă maşina în mijlocul intersecţiei, pentru că ar fi ridicată imediat, şi a fost de părere că aşa ar trebui să se întâmple şi în România. Detalii, aici. 

În prezent, tarabele din Piaţa Gorjului nu arată tocmai propice pentru un comerţ civilizat, după cum se poate vedea şi în imaginile de mai jos.

Mai multe imagini sunt disponibile în galeria foto.