Ungaria intră în conflict cu UE: Comisia Europeană a lansat infringementul privind LEGEA TERENURILOR

Comisia Europeană (CE) a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu drepturile investitorilor străini de a folosi terenurile sale agricole, a anunţat joi executivul european, transmite MTI, citată de Agerpres.

16 oct. 2014, 13:37
Ungaria intră în conflict cu UE: Comisia Europeană a lansat infringementul privind LEGEA TERENURILOR

CE a solicitat oficial Ungariei să răspundă la criticile legate de prevederi ale legislaţiei cu privire la terenuri ce sistează unele drepturi contractuale ale investitorilor de a folosi terenurile agricole. În opinia Comisiei, Ungaria a restrâns drepturile investitorilor străini într-un mod susceptibil să încalce legislaţia UE privind libera circulaţie a capitalurilor şi libertatea de stabilire. Comisia notează că orice restricţie vizând aceste libertăţi fundamentale ale Tratatului UE trebuie justificată într-un mod adecvat şi să respecte principiul proporţionalităţii.

Prima prevedere contestată apare într-o lege ungară din decembrie 2013 care a dus la sistarea din mai a.c. a unor contracte de uzufruct, prin care se acordă dreptul de a folosi o proprietate şi de a obţine profit de pe urma exploatării ei. Comisia subliniază că uzufructuarilor le-au fost acordate doar patru luni şi jumătate de tranziţie, spre deosebire de perioada de tranziţie anunţată anterior de 20 de ani. Or, în condiţiile în care investitorii se aşteptau să continue exploatarea terenurilor conform perioadei de tranziţie prevăzute anterior şi şi-au elaborat în mod corespunzător planurile de investiţii, noua prevedere pare să priveze părţile afectate de o serie de drepturi şi de valoarea investiţiilor făcute, explică executivul de la Bruxelles, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Fuia: Şansele de a bloca vânzarea terenurilor către străini după 2013 sunt aproape de zero

Comisia contestă în egală măsură o altă prevedere a aceleiaşi legi, ce permite rezilierea unilaterală şi cu un preaviz foarte scurt a unor contracte de arendă încheiate cu peste 20 de ani în urmă, ceea ce ridică preocupări similare celor formulate în cazul contractelor de uzufruct.

Ungaria are două luni pentru a răspunde la preocupările în acest sens ale CE, formulate într-o scrisoare de notificare, prima etapă a procedurii de infringement.