Universitatea Bucureşti cere retragerea titlului de master al Ştefaniei Duminică pentru că a plagiat

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a stabilit că dizertaţia de masterat a Ştefaniei Duminică, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, este un plagiat, informează România TV

21 feb. 2014, 15:00
Universitatea Bucureşti cere retragerea titlului de master al Ştefaniei Duminică pentru că a plagiat

Potrivit comisiei, toate cele 120 de pagini au fost copiate cuvânt cu cuvânt dintr-o dizertaţie susţinută în 2008 la Universtatea Tehnică de Construcţii. Singura excepţie este introducerea care este tot copiată, dar de pe Internet.

Comisia de Etică susţine că plagiatul lui Duminică este „un grosolan atentat la integritatea academică” şi a cerut organismelor din Ministerul Educaţiei care se ocupă de titlurile academice retragerea titlului de master al Ştefaniei Duminică.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat, joi, că în urma unor discuţii avute cu secretarul de stat Ştefania Duminică a înţeles că aceasta îşi va depune demisia. Declaraţia ministrului Educaţiei vine după ce preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să o revoce din funcţie pe Ştefania Duminică, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, pentru plagiat.

Remus Pricopie a spus că, după ce a aflat că secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar Ştefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să aibă o discuţie cu aceasta.

„În momentul în care am luat notă de situaţia ca atare, evident că primul lucru pe care l-am făcut a fost să discut cu doamna Duminică (secretar de stat în Ministerul Educaţiei n.r.). Mi-a cerut un răgaz de câteva zile să înţeleagă despre ce este vorba, mă rog, e un lucru care s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă. A şi solicitat câteva zile de concediu. În urma mai multor discuţii pe care le-am avut, inclusiv atunci când a revenit din cele trei zile de concediu, eu am înţeles că se va retrage şi că-şi va depune demisia. Nu a făcut acest lucru. Demisia nu ţine de mine, este un act personal aşa cum, şi destituirea nu ţine de mine, este un act la nivelul Guvernului. Eu cred că lucrurile se vor rezolva destul de repede”, a spus Pricopie, citat de Agerpres.

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut joi premierului Victor Ponta să o revoce din funcţie pe Ştefania Duminică, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, pentru plagiat.

„L-aş ruga public, îl rog pe domnul prim-ministru Victor Viorel Ponta s-o revoce pe doamna Ştefania Duminică, secretar de stat la Ministerul Educaţiei pentru plagiat. Am confruntat şi eu cele două lucrări, cea a doamnei Duminică şi cea a unei colege care terminase cu vreo patru ani înainte aceleaşi cursuri pentru masterat şi nu există niciun dubiu. Chiar dacă nu sunt specialist, este bine să o revoce”, a declarat Băsescu, miercuri, la Palatul Cotroceni.