Urarea lui Liviu Dragnea de Anul Nou, după un scurt bilanţ: ”2017 a fost mai puţin liniştit decât am sperat”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a scris, duminică, pe Facebook, că 2017 a fost mai puţin liniştit decât a sperat, dar că, dacă este dat la o parte ”zgomotul politic”, este un an cu realizări fără precedent.

31 dec. 2017, 14:58
Urarea lui Liviu Dragnea de Anul Nou, după un scurt bilanţ: ”2017 a fost mai puţin liniştit decât am sperat”

2017 a fost mai puţin liniştit decât am sperat. Dar, dacă dăm la o parte zgomotul politic, vedem un an cu realizări fără precedent. #România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Măsurile din programul de guvernare au dus la creşterea veniturilor populaţiei. Parlamentul a reuşit să dezbată şi să îndrepte o parte importantă a legilor Justiţiei. Întreaga societate a fost parte a acestui proces”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook.

El menţionează că „dincolo de lupta politică şi de excesele ei, rămân faptele”.

„România a făcut paşi înainte şi vă asigur că în 2018 va grăbi pasul. În 2017 românii au trăit mai bine ca în 2016, iar în 2018 vor trăi mai bine ca în 2017. Asta este grija şi obligaţia guvernării noastre. Vreau să sărbătorim Centenarul Marii #Uniri prin #bunăstare, #unitate şi #dreptate. Vă doresc tuturor un An Nou fericit, cu multă sănătate şi împliniri! La mulţi ani”, a adăugat Liviu Dragnea.