VACCINURILE OPŢIONALE pentru copii. De ce boli GRAVE îi protejează şi cum se administrează

Vaccinurile sunt unele dintre cele mai importante metode de prevenire a unor boli foarte grave, de cele mai multe ori mortale. Unele vacinuri sunt obligatorii şi sunt cuprinse în Programul Naţional de Imunizare, altele sunt opţionale şi completează schema de vaccinare impusă.

19 oct. 2015, 05:42

Complementar Programului Naţional de Imunizare, există o serie de vaccinuri opţionale care contribuie la prevenţia principalelor boli infecţioase.

Anti – Rotavirus

Anti – Rotavirus este un vaccin cu virus viu atenuat. Administrarea este orală, 2 doze în primele 6 săptămâni de viaţă, la interval de cel puţin 30 de zile.

Anti – Varicelă

Anti – Varicela este un vaccin cu virus viu atenuat (tulpina Oka). Administrarea presupune 2 doze de vaccin, a doua doză trebuie administrată la cel puţin 6 săptămâni după prima.

Anti – Pneumococic

Este un vaccin conjugat care nu este recomandat peste vârsta de 5 ani.

Între 2 – 6 luni, se vor face 3 administrări la interval de 2 luni (2, 4, 6 sau 3,5,7) cu rapel la 12 – 15 luni.

Între 7 – 11 luni, se fac 2 administrări la interval de minim 1 lună.

Între 12 – 23 luni, se fac 2 administrări la interval de 8 săptămâni.

Între 24 – 59 luni, administrarea presupune 1 sau 2 doze la interval de 8 săptămâni.

Citeşte şi: Vaccinuri OBLIGATORII pentru înscrierea copilului la grădiniţă şi şcoală. Care sunt amenzile

Anti – Meningococic

Vaccinul Anti – Meningococic este eficace dupa varsta de 2 ani, iar administrarea se face printr-o singura doza.

Anti – Hepatita A

Vaccinul Anti – Hepatita A se administrează într-o zingură doză cu rapel la 6-12 luni.

Anti – HPV

Vaccinul Anti – HPV, bivalent şi tetravalent, se administrează intramuscular. Se administrează 3 doze 0, 1, 6 sau 0, 2, 6, între 9 şi 26 de ani.

IATĂ CARE ESTE SCHEMA VACCINURILOR OBLIGATORII:


Citeşte şi: CARNETUL DE VACCINĂRI al copiilor s-a modificat. Vezi ce schimbări au apărut în CALENDARUL DE VACCINARE

Cele 7 „reguli de aur” în administrarea vaccinurilor

1. Nu excludeţi posibilitatea vaccinării copilului dumneavoastră numai din cauza unor prejudecăţi sau informaţii eronate.
2. Nu administraţi niciun vaccin fără recomandarea medicului.
3. Vaccinul se va administra numai dacă există indicaţia de vaccinare şi nu există contraindicaţii.
4. Vaccinul se administrează după consultul medicului şi numai în prezenţa acestuia.
5. Vaccinarea se face după schema stabilită, iar calendarul de administrare a dozelor trebuie respectat.
6. După vaccinare, copilul va fi supravegheat atent de aparţinători în primele 24 de ore şi chiar până la 5 zile pentru sesizarea, la timp, a manifestărilor unor eventuale reacţii postvaccinale.
7. Dacă după vaccinare starea copilului se modifică, în sensul că pot să apară simptomele unor reacţii postvaccinale, vă adresaţi urgent medicului.