VADIM TUDOR candidează din nou la Preşedinţia României

Corneliu Vadim Tudor a anunţat miercuri că va candida pentru Preşedinţie la alegerile din noiembrie, mizând pe electoratul "stabil" al Partidului România Mare.

09 iul. 2014, 14:33
VADIM TUDOR candidează din nou la Preşedinţia României

„Să se termine cu impostura stânga-dreapta. Electoratul PRM e acelaşi, a rămas stabil. Este vremea unei crize profunde care îmi aminteşte de anul 2000, când am intrat în finală la alegerile prezidenţiale”, a declarat C.V. Tudor pentru Agerpres.

El a precizat că s-a hotărât să candideze la Preşedinţie la ultima şedinţă a Biroului Permanent al PRM. „M-au rugat mai multe filiale din ţară să candidez”, a mai spus C.V. Tudor.

Corneliu Vadim Tudor este persoana cu cela mai multe candidaturi în alegerile prezidenţiale. Liderul PRM a candidat la fiecare scrutin din 1996, iar în 2000 a reuşit să intre în turul II împreună cu Ion Iliescu, dar a pierdut mandatul în faţa candidatului PDSR.