Valeriu Zgonea: Deputaţii sunt văzuţi ca hoţi, corupţi, chiulangii. A venit timpul să fim responsabili

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a adresat duminică o scrisoare deschisă deputaţilor în care le atrage atenţia că Parlamentul suferă din cauza unui deficit de imagine, informează Agerpres.

01 feb. 2015, 11:48
Valeriu Zgonea: Deputaţii sunt văzuţi ca hoţi, corupţi, chiulangii. A venit timpul să fim responsabili

Mai precis, Zgonea afirmă că deputaţii sunt văzuţi de către români ca ” hoţi”, „corupţi” şi „chiulangii”. În acest sens, el le-a transmis că a venit timpul să fie responsabili.

Zgonea precizează că unii dintre parlamentari s-au considerat deasupra legii şi au crezut că se pot ascunde de Justiţie în spatele insignei de deputat sau senator. Preşedintele Camerei Deputaţilor a reclamat faptul că există deputaţi care încă din prima zi de mandat au uitat că au fost votati pentru a veni la muncă şi a face legi doar în interesul celor care i-au ales.

„Am constatat cu tristeţe faptul că nu ne raportăm la regulamente şi norme, ci improvizăm sau încercăm să facem slalom printre reguli şi cutume instituţionale.Puterea mediatică a unor astfel de aşa-zise exemple, poate nesemnificative ca proporţie în raport cu numărul total al parlamentarilor, dar uriaşe la nivelul exemplulului de conştiinţă publică, a făcut ca de cele mai multe ori efortul şi munca noastră să se topească în apelative precum «hoţi», ,«corupţi»,«profitori» sau «chiulangii»”, a spus Zgonea.

Înn acest sens, Zgonea a făcut un apel la responsabilitate şi la colaborare, arătând că există mulţi deputaţi care muncesc cu seriozitate.

„A venit momentul să ne certăm mai puţin între noi, să dăm dovadă de mai multă responsabilitate şi să nu mai amânăm adoptarea unor legi şi măsuri pe care întreaga societate le aşteaptă de la noi”, a spus Zgonea.