Vânzător înjunghiat pentru un pachet de ţigări

Atac sângeros în centrul oraşului Constanţa. Un tânăr de 18 ani a înjunghiat un vânzător pentru un pachet de ţigări. Victima a fost dusă de urgenţă la spital. Agresorul a fost prins de agenţii firmei de pază şi a ajuns şi el la urgenţe.

22 feb. 2017, 14:59
Vânzător înjunghiat pentru un pachet de ţigări

Scene sângeroase, miercuri, în centrul Constanței. Un angajat al magazinului Dovi de pe bulevardul Tomis a fost înjunghiat și bătut. Potrivit primelor informații, victima, în vârstă de 38 de ani, ar fi fost tâlhărit de un tânăr de 18 ani care l-a înjunghiat de trei ori.

Potrivit reporterntv.ro, agresorul ar fi fost prins de agenții firmei de pază și a ajuns și el la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Victima a fost dusă de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii au deschis o anchetă.

Vezi si: Imagini şocante surprinse de o cameră video, un tânăr a fost înjunghiat VIDEO