Varujan Vosganian: Modificarea cotei unice în sensul creşterii impozitării nu va găsi un partener în ALDE

ALDE nu va susţine modificarea cotei unice în sensul creşterii impozitării, a declarat, joi, deputatul ALDE Varujan Vosganian, în plenul reunit.    

29 iun. 2017, 14:38
Varujan Vosganian: Modificarea cotei unice în sensul creşterii impozitării nu va găsi un partener în ALDE

Tensiuni în coaliţia de guvernare. „În ce priveşte cota unică, nu trebuie să facem nicio concesie. Noi, ALDE, credem că importantă este relaxarea fiscală. Dacă va exista o discuţie privind redefinirea cotei unice prin trepte de impozitare sub actualele cote, suntem dispuşi să discutăm, dar orice modificare a cotei unice în sensul creşterii impozitării, indiferent cum îi spunem acestei abateri de la cota unică, nu va găsi în ALDE un partener”, a declarat deputatul ALDE Varujan Vosganian, în plenul reunit al Parlamentului.