Vasile Blaga: La prezidenţiale va fi mai înţelept să avem un singur candidat al dreptei, de preferat din PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Giurgiu, că "va fi mai înţelept" ca dreapta să aibă un singur candidat la prezidenţiale, "de preferat din PDL", susţinând că, după alegerile parlamentare, formaţiunea pe care o conduce va fi "cel mai puternic partid al dreptei româneşti".

RomaniaTV.net
10 nov. 2013, 17:11
Vasile Blaga: La prezidenţiale va fi mai înţelept să avem un singur candidat al dreptei, de preferat din PDL

„După alegerile europarlamentare de anul viitor, PDL va fi cel mai puternic partid al dreptei româneşti, iar la alegerile prezidenţiale va fi mai înţelept să avem un singur candidat al dreptei, de preferat din PDL. PDL va trebui să câştige alegerile prezidenţiale şi să nu lase puterea în mâna stângii pentru că nu s-a inventat încă stângă care să relanseze economia. Avem pe liste pentru europarlamentare oameni competenţi, cu experienţă, dar şi oameni tineri, iar după europarlamentare PDL va fi cel mai puternic partid al dreptei româneşti şi deja se află pe un trend crescător”, a spus Vasile Blaga la Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Giurgiu.

El a mai afirmat că PDL trebuie să lupte „cu cea mai toxică alianţă de după 1990, care are peste 70% reprezentare în Parlament”, dar care este „măcinată de bătălia pentru ciolan şi de incompetenţă”.

Fostul deputat Bogdan Cantaragiu a fost ales în unanimitate preşedinte al PDL Giurgiu, iar fostul subprefect Daniel Fiţa a fost ales secretar general, în timp ce Ştefan Gheorghe şi Mihail Vasile Barbu au fost votaţi prim-vicepreşedinţi.