Vasile Blaga: Nu vom vota bugetul pe 2015. În februarie vom depune o moţiune împotriva Guvernului

Vasile Blaga, copreşedintele PNL, a declarat că liberalii doresc să ajungă la guvernare, dar că vor să facă acest lucru doar constituţional.

02 dec. 2014, 19:46
Vasile Blaga: Nu vom vota bugetul pe 2015. În februarie vom depune o moţiune împotriva Guvernului

Vasile Blaga a declarat că liberalii nu vor vota bugetul pe 2015

„Noi dorim să ajungem la guvernare. Nu vom agrea traseismul politic, nici măcar parlamentar pentru a ajunge la putere. În acest moment există o majoritate declarată în jurul lui Victor Ponta. Au o majoritate cu care să vină să prezinte un buget. Noi nu putem ajunge la guvernare decât constituţional. Noi nu putem intoduce o moţiune de cenzură, vom depune în februarie. Nu vom vota nici bugetul”, a declarat Blaga, în cadrul unui interviu la Gândul.

„Cel mai corect ar fi să ajungem la putere prin alegeri anticipate. Foarte rapid trebuie să rezolvăm problema codului electoral. Şi Ponta a făcut astăzi declaraţii: reducerea numărului de parlamentari, vot prin corespondenţă, sistemul de vot german”, a precizat Vasile Blaga.