Veste bună pentru Halep: Garbine Muguruza a abandonat în optimi la Brisbane

Simona Halep îşi poate asigura încă o săptămână poziţia de lider WTA dacă o va învinge miercuri pe chinezoaica Ying-Ying Duan în optimi la Shenzhen Open, indiferent de ce va face daneza Caroline Wozniacki la Auckland.

02 ian. 2018, 08:18
Veste bună pentru Halep: Garbine Muguruza a abandonat în optimi la Brisbane

Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, numărul doi mondial, a abandonat în optimile de finală ale turneului WTA de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale de 894.700 dolari, marţi, în setul al treilea al meciului cu sârboaica Aleksandra Krunic, după ce câştigase primul set cu 7-5, l-a pierdut pe al doilea cu 6-7 (3) şi avea 2-1 în decisiv.

Muguruza, care astfel nu mai are şanse să o depăşească săptămâna aceasta pe Simona Halep, liderul mondial, a renunţat la joc din cauza crampelor musculare după două ore şi 26 de minute. De remarcat revenirea reuşită de Krunic în actul secund, după ce a fost condusă cu 5-2.

Garbine Muguruza ar fi putut urca pe primul loc mondial dacă ar fi ajuns în finală la Brisbane, iar Simona Halep, actualul lider WTA, nu ajunge în semifinale la Shenzhen.

O altă sportivă care i-ar putea lua locul lui Halep este Caroline Wozniacki. Aceasta poate reveni pe locul I pentru prima dată din ianuarie 2012 dacă va câştiga turneul de la Auckland, iar Halep pierde înaintea sferturilor de finală la Shenzhen.

Simona Halep îşi poate asigura încă o săptămână poziţia de lider WTA dacă o va învinge miercuri pe chinezoaica Ying-Ying Duan în optimi la Shenzhen Open, indiferent de ce va face daneza Caroline Wozniacki la Auckland.

Krunic va juca în sferturi la Brisbane cu învingătoarea dintre românca Sorana Cîrstea şi letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul şapte.