Veste bună! Primăria Capitalei oferă bucureştenilor câte 5.000 de lei. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a-i primi

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori, va oferi bucureştenilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani o plachetă onorifică şi un premiu de 5.000 de lei, „ca un omagiu adus vieţii şi contribuţiei avute în dezvoltarea societăţii”, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

RomaniaTV.net
22 nov. 2018, 13:42
Veste bună! Primăria Capitalei oferă bucureştenilor câte 5.000 de lei. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a-i primi

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 49 de voturi „pentru”, o abţinere şi un vot împotrivă.

Conform proiectului de hotărâre, în Bucureşti locuiesc în prezent 34 de persoane care au 100 de ani împliniţi.

Proiectul „Vieţi Centenare” va avea un buget iniţial de 170.000 de lei. Municipalitatea estimează că în fiecare an aproximativ 20 de persoane vor împlini vârsta de 100 de ani, astfel că impactul bugetar anual va fi de 80.000 de lei.

„Prin aceste măsuri propuse, se recunoaşte contribuţia adusă la dezvoltarea comunităţii municipiului Bucureşti, cât şi respectul şi preţuirea faţă de acestea”, se arată în proiectul de hotărâre.